În ultimele zile am început să fiu foarte familiar cu nevoia unui domn anume de a călări un ponei, motiv pentru care amicul său îi recomandă să îl contacteze pe văru’, că îl rezolvă el. Mai departe nu prea știu ce se întâmplă, pentru că trec cele 5 secunde în care Youtube mă obligă să mă uit la acea reclamă. Și este mereu aceeași reclamă. Chiar și în timp ce scriu această postare, am auzit-o, și probabil că o voi mai auzi, de câteva ori. Am început chiar să mă obișnuiesc cu acest lucru.

Însă s-a întâmplat un lucru ciudat în momentul în care am pus o piesă postată pe un perete de Facebook, când am apăsat Play pe o piesă de pe Youtube chiar a început să cânte muzica! Am încercat și alte clipuri ce fuseseră postate de pe Youtube pe Facebook și nu am auzit nicio referire la văru’! Însă oricât de fericit ar fi fost momentul, existența sa ridică trei probleme.

O primă problemă ar fi pentru Google, odată ce oamenii își dau seama că pot ocoli reclamele, ar putea să înceapă să posteze mai mult piese pe Facebook, dar să și rămână pe Facebook pentru a asculta muzică. Poate mulți fac asta deja. De asemenea, posibilitatea acestei tendințe ar constitui un avantaj pentru Facebook într-o eventuală negociere de împărțire a profiturilor. Sau, pentru a crește încasările din reclame, Facebook ar putea lansa reclame mai intruzive ca reacție. Google ar putea evita această problemă prin reducerea frecvenței difuzării reclamelor, dacă nu sunt dispuși să renunțe la reclamele „obligatorii”, reclame care încep să fie din ce în ce mai blamate pe internet.

O a doua problemă se ridică pentru cei de la http://www.tocmai.ro. Reclama lor este singura care este difuzată în ultima perioadă, cel puțin este singura pe care am auzit-o. Și să fiu sincer, devine enervant să o aud odată la trei minute. Dacă mai mulți oameni gândesc ca și mine, e posibil ca reclama să ajungă să dăuneze brand-ului. Această problemă ar putea fi cauzată de un management prost al campaniei (de exemplu, o licitare prea ridicată pe mia de vizualizări) din partea tocmai.ro, ori de algoritmul de alegere a reclamelor sau de numărul scăzut de clienți din partea Google. În prima variantă, evitarea problemei e mai ușoară.

O a treia problemă se ridică pentru noi, consumatorii de videoclipuri de pe internet, problemă ce are implicații practice, cât și morale. Reclamele mai intruzive, ce pare a fi o tendință deja, diminuează beneficiul nostru, așadar fie vom fi nevoiți să depunem un efort suplimentar să găsim o sursă de videoclipuri fără reclame intruzive, fie ne vom accepta soarta de piață captivă, cu tot cu poneii lui văru’, fie vom descărca piesa (probabil că ele generează cele mai multe vizualizări) fără să o cumpărăm neapărat. Așadar, pe lângă că reclamele intruzive ne limitează alegerile, cauzează stimulente pentru a încălca regulile. Din păcate, se pare că nu prea avem vreun control asupra rezultatului.

De asemenea, se pare că între Facebook și Google este un joc cu sumă nulă, cu implicații negative pentru una din cele două categorii de clienți și posibil și pentru categoria plătitoare. E interesant că între Microsoft și Apple nu pare să fie vorba de un joc cu sumă nulă, cel puțin nu în perioada în care erau competitori ceva mai direcți, când Microsoft a investit destul de mult în acțiuni fără vot în Apple.

Între timp, indiferent ce se va întâmpla, sper ca măcar să înceapă să apară și alte reclame pe Youtube.

Anunțuri

Cine a urmărit știrile internaționale în ultimele câteva zile probabil că a observat că în Egipt a avut loc o schimbare a conducerii. Prin ceea ce Frăția Musulmană și cei mai mulți analiști și comentatori au numit o lovitură de stat, opoziția din Egipt a numit o ”demitere populară” și armata a numit ”înfăptuirea voinței poporului”, primul președinte ales într-un scrutin liber și corect al Egiptului, Mohammed Morsi, a fost înlocuit ca președinte cu recent-numitul șef al Curții Supreme, Adly Mansour. Cum s-a ajuns aici?

Armata egipteană a preluat puterea în urma loviturii de stat din 1952, consolidată în 1956 prin numirea lui Gamal Nasser ca președinte al Egiptului, odată cu o nouă constituție ce implementa un sistem cu un singur partid. După o revenire la un sistem cu mai multe partide sub Anwar Sadat, până în 1981 când a fost asasinat, președenția lui Hossni Mubarak a readus monopolul unui singur partid, acesta din urmă fiind răsturnat în februarie 2011, în urma revoluției egiptene. Toți trei au făcut parte din rangurile înalte ale armatei egiptene, Mubarak din latura forțelor aeriene. Conducerea țării după Mubarak a revenit Consiliului Suprem al Forțelor Armate (SCAF), până în iunie 2012 când Mohammed Morsi, de la Frăția Musulmană, a câștigat alegerile (la o distanță mică) în fața lui Ahmed Shafik, apropiat al lui Mubarak și fost comandant al forțelor aeriene. Perioada până la alegerile prezidențiale a fost plină de proteste de stradă din partea opoziției și din partea Frăției Musulmane împotriva conducerii țării de către SCAF și în fața unei economii în cădere liberă.

Frăția Musulmană, înființată în anii ’20, a reprezentat principala opoziție la conducerea militară a Egiptului încă de la preluarea puterii de către Nasser, fiind persecutați și încarcerați de către regim. După alegerile parlamentare din noiembrie 2011-ianuarie 2012, Frăția Musulmană a câștigat cele mai multe locuri în parlament și a promis că nu va nominaliza un candidat la prezidențiale. Cu toate acestea, liderul Frăției, Morsi, a candidat și a câștigat alegerile prezidențiale din iunie 2012 cu 51,73% din voturi. Negocierile dezechilibrate pentru noua constituție, decretul lui Morsi prin care se excludea de la supravegherea judiciară (retras ulterior), ”asediul” asupra Curții Supreme și nivelul de trai în scădere au scos oamenii în stradă împotriva lui Morsi.

Mohammed El-Baradei s-a evidențiat ca fiind principala figură a unei opoziții egiptene extrem de fragmentate. Deși acesta nu a candidat la alegerile prezidențiale din 2012, a condus un atac mediatic continuu împotriva lui Morsi, catalogându-l drept un faraon mai rău decât Mubarak, a cerut boicotarea guvernului (posturi fuseseră oferite opoziției) și a refuzat orice tentativă de dialog dintre opoziție și președinte. Cu milioane de oameni în stradă împotriva lui Morsi, pe 1 iulie, opoziția i-a adresat președintelui un ultimatum de 24 de ore pentru părăsirea puterii, iar la scurt timp după, armata a emis propriul ultimatum de ”reconciliere” de 48 de ore.

Expirarea ultimatului armatei a însemnat înlăturarea președintelui și instaurarea unui guvern interimar, președintele fiind șeful Curții Supreme, iar El-Baradei este principalul favorit pentru rolul de prim-ministru. Acesta este principalul argument al celor care spun că nu a avut loc o lovitură de stat, armata lăsând guvernarea interimară în mâinile civililor, până la organizarea de alegeri anticipate.

O primă implicație a acestor evenimente este moartea democrației în Egipt. Pe lângă alegeri libere și corecte și domnia statului de drept, un element principal al unei democrații este transferul pașnic de putere între actorii aflați în opoziție. Dacă acest lucru a avut loc după alegerile din iunie 2012, de data aceasta transferul s-a făcut cu forța și cu tancurile în stradă, sub aplauzele protestatarilor și a liderilor mișcărilor presupuse a fi democratice, în ciuda propunerii lui Morsi de a organiza alegeri parlamentare anticipate, în urma cărora să fie demis prin proceduri legale, dacă opoziția adună suficiente voturi. Mai mult, de ieri a început arestarea a 300 de membri marcanți ai Frăției Musulmane, deși aceasta, prin partidul său, rămâne principala forță politică coagulată din Egipt.

O implicație ce derivă din prima este întărirea controlului armatei asupra politicii din Egipt. Lovitura de stat/demiterea populară reprezintă un semnal puternic pentru toate forțele politice din Egipt că acestea trebuie să fie agreate de către Armată pentru a rămâne la putere, chiar dacă au ajuns la putere în mod democratic, prin alegeri libere.

De asemenea, este interesant că Armata nu și-a asumat controlul interimar direct asupra Egiptului, demonstrând că și-au învățat lecția din perioada conducerii de către SCAF. În plus, economia Egiptului este pe butuci, cu șomaj în creștere, rezerve financiare în scădere, o lipsă de capital și o scădere în turism, principala sursă de venituri pentru mulți egipteni. Conducerea Egiptului în acest moment poate avea efecte negative asupra imaginii conducătorilor, oamenii având așteptări foarte mari din partea acestora, precum au avut din partea Frăției Musulmane. O perioadă de scădere economică sau de creștere insuficientă până la organizarea alegerilor prezidențiale poate duce la decredibilizarea atât a reprezentanților opoziției (prin El-Baradei și ceilalți membri ai guvernului) și a magistraților (prin noul președinte al Egiptului). Astfel, cu rezultatele economice dezastruoase ale Frăției Musulmane și cel mai probabil ale noilor conducători civili (e greu să faci miracole în câteva luni sau un an, iar efectele se simt oricum în timp în buzunarele oamenilor), cu o armată neimplicată aparent în procesele politice, reprezentanții fostului regim, ce oricum obținuseră peste 48% din voturi la prezidențialele din 2012, vor avea o poziție mult mai bună în ochii poporului egiptean.

Interesante sunt și reacțiile internaționale la lovitura de demitere populară de stat, SUA anunțându-și îngrijorarea profundă, dar evitând folosirea sintagmei ”lovitură de stat” (nu pot să întoarcă spatele Egiptului și nu pot să ignore milioane de egipteni în stradă, mai ales dacă vor să se concentreze pe Asia), în timp ce Arabia Saudită și Siria (prin Al-Assad) și-au transmis mulțumirea pentru schimbare, puterea conducătorilor lor autoritari fiind amenințată de Frăția Musulmană (în Arabia Saudită) și de forțe islamiste (în Siria). Qatar, principalul susținător și finanțator al Frăției, pare să se distanțeze de aceștia, recunoscând voința poporului din Egipt.

Cu Frăția Musulmană trimisă sub pământ, cu partidele politice aflate sub controlul, direct sau indirect, al armatei și cu acceptarea unei lovituri de stat într-o țară parteneră de către SUA, se poate spune că e business as usual in Egypt.

PS: În ce privește portretizarea evenimentelor în presa românească, știrea revoltelor din Egipt din 3 iulie a fost preluată prima oară de Realitatea TV, ce a dat un titlu Breaking News cum că Morsi ar fi fost arestat la domiciu de armată (știre preluată și de Antena3), citând un ziar de stat ce tocmai fusese preluat de forțele armate, fără nicio declarație oficială din partea Armatei sau a Frăției sau a Opoziției, știre confirmată abia după câteva ore (știrea nu a fost preluată de niciun post de știri străin până la confirmare). Mai mult, imaginile transmise de Realitatea ca fiind din Piața Tahrir de la protestul anti-Morsi erau de fapt imagini de la mitingul pro-Morsi, la o moschee din Cairo, ceea ce se putea vedea din steagurile verzi ale Frăției Musulmane din imagine și din faptul că imaginile erau transmise și pe CNN cu numele Pro-Morsi rally! Nu ar strica puțină rigoare în jurnalism, nu?

Ray William Johnson e posibil să fie cel mai cunoscut „personaj” al internetului, canalul lui de pe Youtube având peste 9 milioane de abonați și peste 2,3 miliarde de vizualizări, prin emisiunea săptămânală =3. Ray are și alte canale, precum RunawayPlanet, un vlog al casei de producție pe care o are cu prietena lui, Anna Akana, canal care are și el aproape 500 000 de abonați.

În data de 26 iunie 2013 ora României, Ray William Johnson a încărcat pe Youtube episodul =3 cu numele Equals Five, ce până la ora 13 30 (la o oră și jumătate după postare) strânsese 183 000 de vizualizări, 42 866 like-uri și 781 dislike-uri pe Youtube, episoadele sale având în mod constant câteva milioane de vizualizări. Tema episodului fusese puțin alterată, în loc să revizuiască trei videoclipuri virale de pe Youtube, RWJ a revizuit cinci videoclipuri virale de 6 secunde de pe noua rețea de socializare, Vine. Din păcate, aplicația pentru Vine poate fi descărcată momentan doar de pe iTunes și Googe Play Store (lansată pe 6 iunie), nefiind încă o versiune disponibilă pentru Windows Phone. Episodul lui RWJ prezenta un videoclip viral folosind drept indicator numărul de Share-uri de pe Twitter al postări de pe Vine, unul din exemple având 15 000 de share-uri pe Twitter în episodul din =3.

Deja pe Youtube efectul episoadelor din =3 asupra videoclipurilor și asupra  „viralității” acestora este cunoscut, după ce Ray introduce un videoclip în emisiunea lui, numărul de vizualizări de obicei explodează, dacă e vorba de videoclipuri cu un număr inițial destul de mic, sau comentariile sunt umplute de referințe din emisiunea lui Ray sau de comentarii de genul „+1 if you came here from =3” (asemenea efecte se pot observa și în urma videoclipurilor postate pe 9gag). De interes este acum efectul pe care Ray il are asupra postărilor de pe Vine, exemplul de mai devreme având deja aproape 19 000 de share-uri pe Twitter, cu 4 000 mai mult decât în urmă cu câteva ore înainte de postarea . Bănuiala mea este că numărul de share-uri va crește semnificativ în urmăoarele două zile, voi urmări acest subiect. Din păcate, numărul de vizualizări a unui videoclip de pe Vine nu poate fi văzut.

Legat de Vine, rețeaua a fost publicată pe iTunes store pe 24 ianuarie 2013 și a crescut foarte repede să ajungă la 13 milioane de download-uri pe 6 iunie, când a fost lansată și versiunea pentru   Android. Pentru că aplicația Vine este puternic integrată în Twitter (fiind dezvoltată și lansată de aceștia), utilizatorii Twitter intră în contact destul de des cu videoclipurile de 6 secunde de pe Vine. Pe Googe Play Store, aplicația are deja între 1 000 000 și 5 000 000 de descărcări. Ar fi fost interesant dacă episodul =3 ar fi avut loc mai devreme, când numărul de utilizatori ai Vine era mai mic pentru a putea observa mai bine efectu lui RWJ asupra descărcărilor și automat numărului de useri, însă se poate observa din graficul de pe pagina aplicației pe Play Store că descărcările au scăzut în frecvență.

Este posibil ca apariția în emisiunea lui Ray William Johnson să redea o pantă de creștere numărului de descărcări ai aplicației, mai ales dacă acesta va aborda noua rețea și în următoarea lui emisiune. Bănuiala mea este că tendința de creștere va reveni și se va consolida după o nouă apariție, ceea ce se va putea urmări în următoarele două săptămâni, în special datorită endorsement-ului puternic acordat de RWJ, specializat în videoclipuri virale și în general în partea video a internetului. Voi ce credeți?

De câteva zile încoace, pe internet și prin mass-media autohtonă a explodat subiectul cu fata de liceu din Covasna, care a mers la școală pe 15 martie, de ziua națională a Ungariei, cu o bentiță cu tricolorul românesc pe cap. S-au scris multe, s-au implicat site-uri de știri și televiziuni, inspectorate și organe de-ale statului, s-au făcut pagini de Facebook pro sau contra, ca la orice ”dezbatere”. Aici se spune că e un non-subiect iar aici găsim concluziile unui interviu cu acea fată.

Peste tot, în secțiunea de comentarii, la fel ca în cazul scandalului cu steagul secuiesc de acum ceva vreme, se repetă obsesiv o bucată a unui presupus discurs susținut de Putin în Duma de Stat: ”In Rusia trăieşte poporul rus, iar poporul rus nu admite nici un afront al unei minorităţi; acestea trebuie să respecte Rusia, pe ruşi şi legile fără să ceară favoruri speciale sub pretextul că sunt discriminaţi; CINE FACE ALTFEL, ESTE INVITAT SĂ PĂRĂSEASCĂ IMEDIAT RUSIA!!!

Nu Rusia are nevoie de minorităţi ci ele au nevoie ca Rusia să-i primească, ofere adăpost, locuri de muncă şi hrană; în Rusia traiesc doar ruşi!”.

Mai mereu, se face precizarea ”Membrii Dumei de Stat au aplaudat in picioare 5 minute!!!!!”.

Totuși, o căutare amănunțită pe site-ul președenției ruse, atât în limba engleză cât și în limba rusă (folosind Google Translate, trebuie să recunosc) aduce zero referințe la acel discurs. Același rezultat îl are și o căutare pe site-ul Dumei de Stat. Practic, nicăieri nu se găsește niciun articol sau videoclip ce să conțină acel fragment de discurs (nu sunt primul care a observat asta) iar subiectul cu discursul apare pe multe forumuri străine, cu comentarii îngrijorătoare din partea membrilor.

Dar să presupunem că nu e vorba doar de o invenție. Pentru a înțelege adevăratul sens al presupusului discurs, tot e nevoie de textul original, în rusă. Pentru că există doi termeni ce se traduc în ”rus”: avem ”russkiye” pentru etnicii ruși și avem ”rossyiane” pentru oamenii care au cetățenie rusă, indiferent de etnia lor.

Însă, la un moment dat, între conceptul de etnie, care are baze lingvistice, genetice, culturale și conceptul de cetățenie, care se referă la apartenența oficială la un stat, s-a interpus un nou concept, cel de naționalitate, care predică dreptul exclusiv al unei etnii asupra unui spațiu. Acest lucru poate duce la ură, violență, războaie, segregare, lucruri care ne dezumanizează pe toți.

Bineînțeles, pentru cei care se află la conducere sau care doresc să se afle la conducere, acest concept și ura ce poate apărea între etnii le sunt folositoare, le oferă un nou pretext pentru a cere o divizare a unui teritoriu astfel încât aceștia să exercite controlul, sau le oferă pretextul să își extindă pretențiile de control asupra teritoriilor controlate de alții, în virtutea unui ”drept natural” al naționalității pe care o reprezintă (fără să întrebe pe nimeni).

Revenind la problema cu fata din Covasna și cu minoritățile și majoritățile din zonă, părerea mea este că cea mai mare parte a oamenilor de acolo sau din țară nu pun accentul atât de mult pe ”culoarea” sângelui. Aceasta este majoritatea tăcută. De asemenea, există agitatori din partea tuturor ”taberelor”, care trebuie să schimbe statu-quo-ul în favoarea căruia majoritatea tăcută se pronunță prin tăcere. Problema cea mai mare apare atunci când unii, influențați sau nu de agitatori, încep să îi urască pe ceilalți pentru că ar avea o etnie diferită.

Practic, se ajunge ca un om să urască un alt om nu din cauza unor fapte, acțiuni sau vorbe sau orice alte elemente ce pot fi controlate, ci din cauza unor elemente ce pot ține de gene sau de locul de naștere. Se ajunge ca un om să urască un alt om pe care nu îl cunoaște deloc, doar pentru că e diferit! Pentru că termenul care i-a fost lipit este de ”ungur” și nu de ”român” sau invers. Dacă urăști pe cineva din cauza genelor sale sau din cauza originilor sale și extinzi această ură asupra celor pe care tu ii clasifici ca fiind la fel cu primul, fie că ești minoritar sau majoritar, dincolo de tendințele fasciste, dai dovadă de ignoranță.

Eu cred că discursul, fictiv sau real, cum o fi, al lui Putin și vocabularul ceva mai bogat (din această perspectivă) al rusei ne pot învăța ceva foarte important. Ungurul e tot român dacă are cetățenie română. E la fel de român ca românul. La fel și țiganul și turcul și neamțul și toți ceilalți care au cetățenie română. Și fiecare are voie să facă absolut orice îi trece prin cap în România, cât timp nu încalcă nicio lege. Că rolul statului este de a proteja și de a servi cetățeanul, nu etnicul! Stat național? De ce nu stat cetățenesc?

La prima vedere, pare o primă postare bună, text de umplutură. Cu asta ne ocupăm. Umplem spațiu, acolo unde îl găsim. Frica de vid. Frica de necunoscut. O foaie goală pe birou, o bucată de pământ nelocuită, necolonizată, necontrolată, aceste lucruri ne atrag odată ce aflăm de existența lor. Din frică. Și atunci le umplem, cu o mâzgăleală, câteva cuvinte aruncate acolo, să nu mai fie foaia goală, un mic steag, o demarcare. E foaia mea. E pământul meu. Mi-am pus semnul în nimic și l-am transformat în ceva, ceva al meu, acum nu îl mai poți avea. Dețin controlul, e foaia mea!